Sunday, January 12, 2014

SUNT CHIRURGUL SORIN OPRESCU-PRIMAR GENERAL

PAMFLET                                                                                           Buc, 11.01.2014
                                                                                                                  ora 15:00
1/6
Sunteţi chirurg şi aţi umblat ani grei în măruntaie
Dar acum o faceţi mai mult decât de oaie
Nu numai că nu vedeţi, dar nici nu auziţi
Strigătul disperat SOS al evacuaţilor năpăstuiţi.
2/6
Cred că vă mângâie melodia lătratului de maidanez
Acesta este ultimul Dumneavoastră sincer crez?
Sau şi acesta este teatru ca justificare
A milioanelor de euro ce se scurg pe o nouă cărare.
3/6
Sunt ştirb, dar acum mi-au căzut dinţii de lapte
Pentru aceste goluri mulţi m-ar da deoparte
Eu mă ţin băţos, mă simt tânăr şi le zic; ai sictir !
Chiar dacă mi-am asigurat ,,prematur” loc de veci la cimitir.
4/6
Dar până atunci trag cu lăcomie pe turta mea
Aşa cum am făcut-o conştiincios toată viaţa
M-am dat prietenos şi chiar libidinos
În special la femei ce prevedeam că-mi întăreşte al meu os.
5/6
Acum am ca prietenă o frumoasă şi distinsă doamnă
Cu mult mai tânără şi nu e ca Bianca putoare
Am decis şi am numit-o imediat pe post de Directoare
Va rămâne pe tron, că mi-a cedat, peste aşteptări, aşa într-o toană.
6/6
E ignorantă şi respectă cu stricteţe sfatul de mine dat
nu se apropie nimeni de insituţia publică, că-i teren minat
Fără audienţe sau relaţii în domeniu cu amănuntul
Că oricum se semnează lunar ştatul baban cu râtul.

Buc,11.01.2014                                                     Tataie Costel Samoilă
                                                                                 Tel: 0772049792
                                                                             Facebook: Costel Samoilă

                 Inspiraţie, de fapt imaginaţie bolnăvicioasă a unui om disperat pentru DREPTATE, evacuat din locuinţa naţionalizată, ignorat ani grei. Bătaie de joc.
                Va fi înţeles numai, dar numai de cei în aceeaşi situaţie şi nicidecum de îmbuibaţii burgheziei roşii cu f. multi m.p. Fără număr. Fără număr.
               Insensibil la suferinţa umană.
               Se cred rasă superioară cu prioritate în tribunale şi puşcării.

No comments:

Post a Comment